Psihoterapia de cuplu și familie

Decizia de a parcurge un demers terapeutic este un pas foarte mare și deloc ușor pentru parteneri întrucât aceasta vine odată cu recunoașterea și asumarea faptului că perspectiva viitorului comun și-a pierdut din claritate.

Psihoterapia de cuplu și familie este un efort susținut, un angajament de durată prin care membrii încearcă să găsească puntea de legatură care îi va ajuta să escaladeze diferitele conflicte.

Motivele care stau la baza neințelegerilor sunt variate și implică:

  • Dificultăți de comunicare și de exprimare a propriilor nevoi emoționale;
  • Pierderea încrederii în partener din cauza unor acțiuni considerate nedreptăți la adresa celuilalt;
  • Apariția unor dificultăți în plan sexual;
  • Apariția copilului/ copiilor și neințelegerea rolului acestuia în cadrul familial, partenerii ajungând să diminueze rolul de soț /soție, iubit/iubită;
  • Incapacitatea de a gestiona emoțiile negative (furia) care pot fi folosite drept arme împotriva celuilalt.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele comune care fac scopul terapiei de cuplu.  Variabil, ele sunt traume trăite și resimțite atât de parteneri, cât și de copiii acestora. Impactul este un diapazon al cărui efect se extinde în sfera familială, în mod involuntar.

Copii sunt în acord cu stările sufletești ale părinților și pot trăi o relație simbiotică cu aceștia multă vreme. Iar dacă s-ar opri aici, ar fi bine pentru conștiința părinților, însă ciclul se perpetuează ajungând la nivelul în care acești copii, deveniți adulți, sunt încă urmăriți de umbrele trecutului. De aceea, există adulți care încep terapia cu etapa copilăriei. Pentru că sursa nefericirii lor a luat naștere din cele mai fragede timpuri.